Festivalul Concurs de creatie literara si jurnalism, pentru elevi “Extemporal la viitor” - 2012
Articole din presa si fotografii din timpul evenimentului
Sâmbătă, 2 iunie a.c., ora 11.00, la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” din Bacău va avea loc festivitatea de decernare a premiilor celei de-a XI- a ediţii a Festivalului-Concurs de Creaţie Literară „EXTEMPORAL LA VIITOR”.
Concursul Revistelor Şcolare este organizat de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” – Filiala Bacău (preşedinte, prof. univ, dr. Vasile-George Puiu), Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” (director, prof. Gabriel Stan) şi instituţia gazdă (director, actorul Geo Popa).
Juriul, alcătuit din scriitorii Calistrat Costin – preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, Dumitru Brăneanu, Daniel Nicolescu, Cornelia-Ichim Pompiliu şi Victor Munteanu – preşedinte, va oferi premii celor mai talentaţi elevi din învăţământul preuniversitar, autori de compuneri, poezie, proză, teatru, critică literară şi eseu, precum şi celor mai bune reviste şcolare editate în perioada 10 mai 2011 – 10 mai 2012.
Manifestarea va fi prefaţată de comemorarea a trei ani de la plecarea dintre noi (02.06.2009) a patriotului, artistului şi omului de cultură basarabean Andrei Vartic (născut la 21. 10. 1948, la Dănceni, judeţul Chişinău, fizician – USM, 1971, scriitor, publicist, orator, cercetător al vechilor culturi carpato-dunărene, regizor de teatru şi film, deputat în primul parlament al Republicii Moldova 1990-1993, iniţiatorul creării Frontului Popular în Basarabia, fondator şi director al revistelor „Quo Vadis” şi „Fără Machiaj”, Fundaţiei Culturale „Basarabia”, Teatrului poetic, Institutului Civilizaţiei Dacice, revistei de studii carpato-dunărene „Dava International”, autor a peste 20 de cărţi, unele apărute samizdat, cât şi a numeroase studii şi articole publicate în reviste şi ziare din Basarabia şi România şi de peste hotare. La 10 iunie 2007 a fost ales prim-vicepreşedinte al Forumului Democrat al Românilor din Basarabia).
Cu acest prilej va avea loc lansarea volumelor Ospeţele nemuririi, de Andrei Vartic (prezintă: universitarul Vasile Şoimaru şi Nicolae Dabija, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova – cartea va fi distribuită gratuit participanţilor), Prutul are două maluri, de Nicolae Dabija, Cireşe pentru Mareşal, de Ion Iachim, Maramureşul istoric, de Ioan Constantin Lazu.
Din partea românilor de peste Prut participă Nina, Ion şi Ilinca Vartic, academicianul şi criticul literar Mihai Cimpoi, artişti, jurnalişti, profesori şi personalităţi din Ucraina şi Republica Moldova.
Totodată, va fi lansată cartea Băcăuance pe Aconcagua, de Liliana Adăscăliţei, care va fi prezentată de conf. univ. dr. Nicu I. Aur.
Întâlnirea culturală va fi ilustrată de lectura din creaţia proprie a poeţilor băcăuani şi basarabeni, precum şi de un program artistic de dansuri populare, muzică vocală tradiţională românească, muzică uşoară şi muzică folk, recitări realizat de Florin Ţuţuianu, Iuliana Zeina, Dan Pompiliu, Ansamblul Folcloric „Privighetorile Zeletinului” – dirijor: prof. Nicolae Popa, Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” al Colegiului Economic „Ion Ghica” – instructor: prof. Mitică Pricopie, Grupul Folk „Şcoala Steluţelor” – instructor: prof. Mugurel Neuman, Formaţia de Teatru „Artisfane” – instructor: Viorel Bosnea.
Festivalul va beneficia de prestaţia Formaţiei vocal-instrumentale HAIDUCII din Costeşti (Republica Moldova), condusă de Gheorghe Matei, care va susţine un recital artistic de virtute strămoşească în memoria lui Andrei Vartic.
Sunt invitaţi să participe toţi creatorii şi iubitorii de literatură şi arte.